marți, 26 februarie 2019

Proiectul Promovarea Artelor Vizuale în rândul tinerei generații 7@rte

Se tot spune despre tineri că sunt „VIITORUL DE MAINE” și la un moment dat vor deveni cetățenii adulți. Dar tineri sunt ACUM „PREZENTUL DE AZI”. Și tot ACUM tinerii reprezintă SCHIMBAREA demonstrându-și capacitatea de a fi membri activi în comunitățile din care provin. Investiția în capitalul uman prin dezvoltarea resurselor umane (in special a tinerei generații) este un proces care poate sa dureze chiar zeci de ani, în acest sens în cadrul acestui proiect investim ACUM prin implicarea activa a tinerilor în acest proces educațional /cultural-artistic (Încurajând toate inițiativele de participare activa a tinerilor la viața comunității ținta) astfel încât sa avem rezultatele scontate în primul rând ACUM în „PREZENTUL DE AZI” precum si în viitorul apropriat … „VIITORUL DE MAINE”, consideram în acest sens ca Viitorul începe ACUM cu TINE(RI).
Proiectul Promovarea Artelor Vizuale în rândul tinerei generații 7@rte este o inițiativă a Asociației Dorna Tismana membra a Fundației Județene pentru Tineret Gorj - FJTG membra a Fundației Naționale pentru Tineret F.N.T. în parteneriat cu organizațiile membre FJTG.
Proiectul Promovarea Artelor Vizuale în rândul tinerei generații 7@rte va fi gestionat si implementat de către Asociația Dorna Tismana., aceasta va avea rolul de a multiplica si promova informațiile ale industriilor artelor vizuale la nivelul comunităților ținta prin intermediul Asociațiilor si Fundațiilor de si pentru Tineret de la nivelul comunităților ținta.
Departamentul CULTURAL al Asociației Dorna Tismana organizează următoarele acțiuni si activități educaționale, culturale, cultural-artistice, de voluntariat, sociale: Cursuri educaționale cultural-artistice: Dansuri; Actorie; Muzica; Teatru, prin implicarea a tinerilor talentați si debutanți în domeniul cultural-artistic al artelor creative/recreative, promovând-ui către o performanta cat mai înalta, astfel încurajând/asigurând oportunități de afirmare & exprimare cultural-artistica în domeniu precum si stimularea creativității / inovării & performanței cultural-artistice în domeniu, toate acestea având ca si rezultat:
- Participarea si implicarea activa a tinerilor talentați si debutanți în domeniul cultural-artistic al artelor creative/recreative în cadrul diferitelor activități tematice concrete culturale: evenimente, spectacole, festivaluri județene, regionale si naționale;
- Participarea si implicarea activa a tinerilor talentați si debutanți în domeniul cultural-artistic al artelor creative /recreative prin intermediul unor programe/proiecte de tineret, culturale, educaționale, cultural-artistice tematice în domeniu precum si prin realizarea în mod direct a diferitelor inițiative, acțiuni si activități educaționale culturale: evenimente, spectacole, festivaluri, diverse campanii de informare, sociale etc. locale derulate de către Departamentul CULTURAL al Asociației Dorna Tismana
Scopul proiectului de tineret Promovarea ARTELOR VIZUALE prin activități cultural-artistice pentru TINEri urmărește creșterea accesului și gradului de participare activa la viața comunității a tinerilor promovând patrimoniul material al comunităților țintă prin intermediul realizării produselor/lucrărilor in domeniul artelor vizuale (având o tematica de punere in valoare a operelor sculptorului Constantin Brâncuși, precum si a altor obiective de patrimoniul material național), concepute cu abordări inovative de tinerii din Grupul de Arte Locale si Inițiative Libere prin Educație si Incluziune - G.A.L.I.L.E.I. astfel: • încurajând / asigurând oportunități de afirmare & exprimare cultural-artistica in domeniul artelor vizuale • stimulând creativitatea / inovarea & performanța producției cultural-artistice in domeniul artelor vizuale prin sprijinirea implicării active si directe a tinerilor in domeniul cultural-artistic artelor vizuale creative/recreative (teatrul, literatura, editarea de carte, producție de film si fotografIe, industria muzicală, sculptura, pictura etc.)..